Banca Transilvania angajează roboți care fac munca oamenilor în secunde
Banca Transilvania anunță că folosește tehnologii integrate de automatizare și inteligență artificială de la UiPath, cel mai valoros startup din România, și de la Druid, dezvoltator de chatbots.
Cei peste 7.000 de angajați BT vor putea interacționa natural cu inteligența artificială, prin conversații ghidate sau naturale, folosind NLP (Natural Language Processing). Astfel, în departamentul direcției de resurse umane, un robot va ajuta cu informații angajații prin intermediul chat-ului. Acesta se alătură celorlalți doi roboți ai companiei, Livia și Raul.
În colaborare cu UiPath, Banca Transilvania a automatizat până acum, începând din iunie 2017, mai multe procese din diferite zone de business, cum sunt: contabilitate, audit, conformare, call center, resurse umane. Astfel, compania a reușit să scurteze timpul pentru anumite activități repetitive.
„În cazul unuia dintre primele procese automatizate folosind platforma UiPath, am reuşit reducerea timpului mediu de execuție de la 10 minute (cu utilizator uman) – la 12 secunde (cu robot), pentru o activitate care se executa de aproximativ 500 de ori pe zi de către colegi”, spune Gabriel Mocan, Director Departamentul Tehnologie Digitală și Inovație, Banca Transilvania.
Banca Transilvania lucrează cu Druid, companie specializată în construcția de chatbots, pentru a mări eficiența și satisfacția angajaților. De exemplu, un angajat ar putea afla foarte simplu câte zile de concediu mai are întrebând un robot Druid, fără să mai fie nevoit să meargă la resurse umane.
Banca Transilvania este cel mai mare grup financiar din România, în funcţie de active, cu 2,5 milioane de clienţi, aproape 500 de sedii şi peste 7.000 de angajaţi.
UiPath este platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adopţie la nivel mondial. Compania are sediul central în New York City, iar prezenţa sa se extinde în 14 ţări din America de Nord, Europa şi Asia.
Druid este o companie înfiinţată în februarie 2018 cu o finanţare de mai bine de 1 milion de euro şi are sediul în Bucureşti. Echipa cuprinde specialişti cu experienţă de peste 20 de ani în domeniul construirii de soluţii informatice.